În această perioadă preluăm precomenzi cu livrare începând din 15 martie, când vremea permite. Toate precomenzile au 3% extra reducere aplicată direct în coș. Transport gratuit la precomenzi de minim 300lei.
Nepeta faassenii a fost inlocuita cu nepeta racemosa! O selecție de perene rezistente la secetă. Perfect pentru grădinari începători sau foarte ocupați.
Plante eligibile pentru cerințele proiectelor europene cu producție autohtonă pentru material floricol.
Plantație de plante-mamă certificată
Deținem cloșcă de plante, unde înmulțim plantele din plantație de plante-mamă certificată, din care recoltăm butași din care cresc plantele destinate comerțului.
Fiecare plantă are pașaport fitosanitar
Pașaportul atestă apartenența plantei la soi, este corect identificată, sănătoasă și verificată.
Bine ai venit la pepiniera noastră!
La Doca Perene, plantele nu sunt doar “produse la ghiveci” — sunt o pasiune crescută cu răbdare, zi de zi. Suntem o afacere de familie, iar iubirea pentru grădinărit ne însoțește încă din anii ’90. De atunci, am învățat continuu, am testat, am greșit, am reușit și am crescut frumos, generație după generație.
Suntem producător de plante perene certificat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, iar pepiniera noastră este în Santăul Mic, județul Bihor — locul în care „colțul nostru de rai” prinde viață în fiecare sezon.
Peste 500 de soiuri
În prezent avem peste 500 de soiuri de plante perene, alese pentru grădini reale: cu soare puternic, cu umbră, cu semiumbră, cu perioade secetoase sau ierni reci. În fiecare an adăugăm soiuri noi la colecția noastră de perene, pe care le aclimatizăm pentru a rezista climei din România.
Mai mult decât atât, avem și „cloșca” pentru înmulțirea plantelor (un incubator special în care multiplicăm plantele din planta-mamă), astfel încât peste 200 de soiuri sunt produse de la zero direct în pepiniera noastră. Asta înseamnă că aceste soiuri au număr de lot, adică sunt produse 100% românești. Aceste soiuri sunt eligibile pentru cerințele proiectelor europene cu producție autohtonă de material florilcol. Avem o plantație de plante-mamă certificată, aclimatizată, din care recoltăm butași din care cresc plantele pentru comerț - adică cele pe care le primești tu în ghiveci, de la curier.
Pe viitor, ambiția noastră este să diversificăm și mai mult lista de plante produse la noi de la zero.
Plante crescute pentru clima din România
Plantele pe care le găsești la noi sunt aclimatizate în România, adică sunt obișnuite cu verile calde și secetoase și cu iernile reci de la noi din țară. Le creștem frumos, afară, în aer liber, astfel încât ele să se obișnuiască cu schimbările de temperatură. Suntem de părere că cele mai rezistente plante perene sunt cele care știu cum să se adapteze la fiecare sezon și nu au nevoie de îngrijiri speciale pentru a înfrumuseța grădina ani la rând.
Iată mai jos o mică parte din colțul nostru de rai:
Soiuri verificate, care corespund 100% speciei
Fiecare plantă pleacă spre tine cu pașaport fitosanitar, ceea ce înseamnă că este corect identificată, sănătoasă și verificată — fără boli și fără dăunători. Vrem să ajungă în grădina ta exact așa cum ne-am dori să o primim noi.
Dacă ai întrebări, nu ezita să ne scrii — îți răspundem cu drag și te ajutăm să alegi plantele potrivite pentru grădina ta: docaperene @ gmail.com
Exemplu de pașaport fitosanitar:
Pepiniera se află în sat Santăul Mic 37, comuna Borș, jud Bihor, România.
Un adevăr pe care nu l-am spus nimănui: pentru noi, grădinăritul nu este un job. Este terapie. Este liniște și echilibru.
Nu lucrăm cu plantele din obligație, ci din pasiune – cu tot ce iese mai bun din noi. Poate de aceea plantele noastre sunt echilibrate și sănătoase, trup și ‘suflet’. Iar din grija asta se naște grădina ta perfectă.
Avem peste 200 de soiuri cu număr de lot, produse 100% românești
Alegerea unei selecții are ca rezultat o reîmprospătare a întregii pagini.